joi, 5 martie 2009

Piatra Craiului si "Prapastiile" Zarnestilor

Cum v-am obisnuit pana acum, cel putin o data pe luna am facut cate o iesire prin muntii nostrii superbi. De data aceasta am ales Piatra Craiului. In formatie de 4 persoane ne-am urcat in masina si am pornit din Sibiu spre Brasov. Era o zi frumoasa de sambata in luna iulie 2008. Ne-am oprit in Zarnesti la Pensiunea Garofita Pietrei Craiului unde am gasit niste gazde deosebite. Piatra Craiului este mandria muntilor din Tara Barsei. Se prezinta sub forma unei muchii, orientata de la nord la sud. In acea sambata am ales sa exploram vesantul estic prin "Prapastii".

Aceste "Prapastii" sunt un minunat defileu creat de paraul Vladusca. De la intrarea in defileu incepe si parcul national Piatra Craiului.

Te simti o furnica pe taramul gigantilor.

Am avut parte de o zi insorita, iar cerul senin contrasta superb cu griul stancilor si verdele crud al copacilor.

La capatul defileului am pornit pe carare prin padure. Destinatia finala era Cabana Curmatura.

Peisajele din jurul nostru ma faceau sa raman in urma pentru a le admira.

Ajunsi la cabana am facut o pauza de masa si mai ales de ceai, un leac foarte bun la munte impotriva setei.

Si bineinteles sesiunea foto.







Am coborat pe alt traseu, unde mi-am dat seama ca totusi acea cabana se afla pe un traseu usor si poate ajunge toata lumea; chiar si tineri de 15 ani turmentati, parinti inconstienti cu copii dupa ei si fara echipament corespunzator de munte. Si ce exemplu frumos dau parintii cand coboara in fuga pe langa poteca (destul de abrupta) echipati cu adidasi. Si inca un lucru: unde ajung "pantofarii" e si multa mizerie. Aveti grija de mediul inconjurator si ne vom bucura de peisaje frumoase mai mult timp.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...